Amenzi de aproape 20.000 de lei pentru cei care nu și-au curățat terenurile de ambrozie

Amenzi de aproape 20.000 de lei pentru cei care nu și-au curățat terenurile de ambrozie

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali au continuat să verifice terenurile care nu au fost curățate de planta alergenă ambrozia.

Într-o primă fază, de la începutul campaniei, au fost notificați proprietarii a 362 terenuri neîntreținute, cu potențial de dezvoltare a acestei plante. De la începutul lunii iulie și până la finalul lunii august, polițiștii locali au verificat 261 de terenuri, constatând în cazul a 37 dintre acestea că proprietarii nu au luat măsurile de cosire a ambroziei în urma somațiilor, motiv pentru care au fost încheiate procese verbale de constatare a contravenției, într-o prima fază cu avertisment. La reverificare s-a constatat că proprietarii s-au conformat și au cosit terenurile deținute. Tot în ultimele două luni, polițiștii locali au aplicat și 11 sancțiuni în valoare de 19500 lei conform HCL 371/2007  pentru neîntreținerea terenurilor unor proprietari care nu le-au curățat de vegetație și resturi“, transmite Poliția Locală Timișoara.

Dintre terenurile pe care s-a constatat prezența ambroziei, majoritatea aparțin unor societăți comerciale, fiind amplasate în locații precum Calea Aradului, Augustin Coman, Baader, Vasile Loichita, tronsonul Garii de Est intre linii, Renasterii, Spl Nicolae Titulescu, Sulina, Bd Industriei, Basarabia, Nicolae Filimon, vis-a-vis de Muzeul Satului, Brandusei, Prof. Mircea Neamtu, Naturii, Ecaterina Teodoroiu,  Delinesti , Parâng, Demetriade, Amurgului, Armoniei, C. Brancoveanu, Dan Carpin, Dr. Grigore T Popa etc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *