Gelozia i-a luat mințile. Este vorba de un bărbat în vârstă de 58 de ani din vestul țării, care a înjunghiat un individ cu care bănuia că soția îl înșela. Mai mult, bărbatul și-a lovit nevasta cu coada de la mătură în cap. Atât amantul, cât și femeia au ajuns la spital, având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.
Scenele violente au avut loc, în urmă cu trei zile, în orașul Curtici, din județul Arad. Potrivit primelor informații, bărbatul suspecta de ceva vreme că soția sa, de 46 de ani, îl înșeală cu un coleg de serviciu. Marți seara, soția și-a dat întâlnire cu amantul în locuința unei vecine, iar bărbatul, nervos că aceasta nu mai ajunge acasă, a plecat după ea.
Și-a văzut soția tocmai când ieșea din casă, împreună cu cel pe care-l bănuia că are o aventură cu femeia. Pe fondul geloziei, a luat o mătură, iar cu coada acesteia și-a lovit soția în cap și în zona brațelor, iar pe amant l-a înjunghiat cu un cuțit în zona abdominală.
Potrivit Aradon.ro, bărbatul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean Arad, a fost internat, iar medicii spun că are nevoie de până la 85 de zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în pericol.
Și soția agresorului a ajuns la spital, cu un traumatism cranio-cerebral, și are nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale. Se pare că soțul a iertat-o pe femeie, astfel că cei doi s-au împăcat.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.