Alina Gorghiu, dezamăgită că Grindeanu nu mai este premier: “Timișul va fi oaia neagră a PSD”

Alina Gorghiu, dezamăgită că Grindeanu nu mai este premier: “Timișul va fi oaia neagră a PSD”

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
0

Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu se numără printre românii dezamăgiți de faptul că bănățeanul Sorin Grindeanu nu mai este premierul României. Liberala crede că, în urma acestei răfuieli între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, județul Timiș și PSD Timiș vor fi văzute ca “oaia neagră” a PSD.

Mă tem că dacă PSD va rămâne la guvernare, și vine un prim-ministru din Teleorman, să zicem prin absurd, s-ar crea o situație în care PSD Timiș va fi oaia neagră a PSD, pentru că a existat această răfuială între Dragnea și Grindeanu. Mă interesează efectele grave asupra dezvoltării județului“, a afirmat Alina Gorghiu.

Parlamentarul PNL de Timiș spune că proiecte importante din județ, precum șoseaua de centură, proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană în anul 2021 sau punctul de trecere al frontierei pe canalul Bega, realizat la granița cu Serbia, vor fi date peste cap. “O astfel de situație e cu cât mai gravă cu cât Timișoara e în acest moment o vitrină pentru România, în condițiile în care e în curs de pregătire momentul în care va fi Capitală Culturală Europeană. În mod limpede, vorbim de foarte multe proiecte ale regiunii și ale Timișului care vor fi date peste cap. Indiferent de faptul că suntem adversari politici, eu și domnul Grindeanu, în opinia mea, desemnarea unui prim-ministru din Timiș a fost un lucru care avea o conotație pozitivă pentru regiune și pentru proiectele județului Timiș. M-aș bucura să văd un viitor prim-ministru care să priceapă că Timișul e un județ mult prea important în gestiunea națională pe care să se concentreze cu seriozitate”, a mai precizat Alina Gorghiu.