Atacurile între partidele aflate la guvernare continuă și la nivel local, chiar dacă PSD vrea o colaborare cu PNL la nivelul CJ Timiș. Președintele ales al CJ Timiș, Alfred Simonis spune că are limitele lui în ceea ce privește atacurile. Și mai spune că șeful din umbră al PNL Timiș, deputatul Marilen Pirtea este rector doar de formă la UVT.
“Acum am văzut atacul dinspre PNL Timiș la adresa premierului și a PSD național. E un soi de ipocrizie pe care o înțeleg cu greu. Vă spuneam că n-am răspuns la atacuri politice până acum, deși încă sunt și eram și la vremea aceea președintele Camerei Deputaților, deci aveam tribuna necesară pentru a emite păreri. Și slavă Domnului că au făcut și multe greșeli partenerii noștri și aș fi putut să comentez. Să știți că am și eu limitele mele până la care mă pot abține“, a spus Alfred Simonis
Ținta deputatului PSD de Timiș, Alfred Simonis a fost rectorul UVT, Marilen Pirtea. Simonis consideră că Pirtea este rector al universității doar cu numele, iar adevăratul rector este Mădălin Bunoiu, prorectorul UVT. De asemenea, Simonis l-a luat la mișto pe Pirtea spunând că dacă tot vrea să se dea bine pe lângă președintele PNL, Nicolae Ciucă ar putea să-i împrumute “softul anti-plagiat”.
“Am văzut că rectorul UVT (n.r. Marilen Pirtea) și lider al PNL Timiș, bun, el e rector cu numele, pentru că cei care aveți contact cu universitatea știți că Mădălin Bunoiu este adevăratul rector al UVT, el se ocupă cu adevărat de universitate. Dar domnul rector probabil că dorește să dea bine în fața șefului de partid. Eu am niște recomandări, că sfaturi nu îmi permit să îi dau. Dacă tot vrea să se dea bine pe lângă liderul de partid, ar trebui să-l ajute la scrierea cărții pierdute. Știți că o carte anunțată pe toate panourile din România care nu mai apare (n.r. cartea lui Nicolae Ciucă <Un ostaș în slujba țării>). Dacă dorește să facă o comisie la UVT să-l sprijine să scrie cartea aia, poate să o facă. Poate să verifice, de exemplu, dacă e vreun paragraf împrumutat în acea carte, că știți că și asta se practică. Sau, cel mai important, ar trebui să-i împrumute scriitorului softul anti-plagiat pentru că și asta se practică. Și bine ar fi ca UVT să facă o comisie pentru asta. Dacă tot am ajuns la carte, să știți că sportivii de la olimpiadă, primesc 2,4 milioane de euro, toți premianții, toți medaliații. Cartea domnului Ciucă, promovarea ei, va costă până la final 4 milioane de euro din bani publici, evident, din subvenția de la partidele politice. Și cu toți acești bani tot n-au găsit un titlu fericit. <Un ostaș în slujba țării>, e așa, un soi de pleonasm sau o tautologie pentru că ostașii sunt în slujba țării prin definiție“, a adăugat Alfred Simonis.
Așadar, liberalii care au câștigat șefia CJ Timiș cu candidatul PSD, Alfred Simonis s-au ales cu un avertisment.
“Totuși mă opresc aici pentru că nu vreau să nasc o polemică, vreau doar să trag un avertisment că putem și noi să atacăm, dacă e nevoie, fără niciun fel de problemă. Avem cuvintele la noi și avem și vocea necesară să o facem dacă e nevoie. Și, mai ales, avem sprijinul oamenilor care ne-au votat pe 9 iunie“, a mai spus Simonis.
Rectorul UVT, Marilen Pirtea spune că nu amestecă universitatea cu politica și de asemenea, UVT este o certitudine națională și internațională. “Timișorenii și timișenii așteaptă de la politicieni fapte nu vorbe“, ne-a transmis Marilen Pirtea.