Reprezentanți ai primăriilor din județ, CJ Timiș, asociațiilor de protecție a animalelor şi a instituțiilor de control abilitate au participat vineri la Prefectura Timiș la o ședință privind situația câinilor vagabonzi din județ. Liderul social-democraților din CJ Timiș, Alexandru Iovescu spune că este un prim pas înspre înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care să gestioneze problema animalelor fără stăpân din Timiș.
“Pașii următori sunt clari: înființăm ADI SAL-VET-TIM, realizăm adăposturile pentru câini, acestea sunt obiectivele pe termen scurt. Pe termen mediu și lung educăm, sterilizăm acolo unde se impune, microcipăm. Împreună cu ONG-urile din domeniu, voluntari și Inspectoratul Școlar Județean Timiș vom pune pe picioare o campanie de informare și educare în școli pentru responsabilizarea viitoarei generații. Trebuie să ne educăm în această direcție și în grădinițe, școli, familia este cheia. Primarii și consiliile locale vor putea emite hotărârile de Consiliu Local de aderare la asociație și ne putem apuca de treabă, la modul efectiv, dincolo de ce înseamnă birocrația pentru startul unui asfel de proiect extrem de important pentru noi toți!”, spune Alexandru Iovescu.