Alegeri cel puțin interesante, la PNL Timișoara. Raul Ambruș îl susține pe Claudiu Chira la șefia filialei

Alegeri cel puțin interesante, la PNL Timișoara. Raul Ambruș îl susține pe Claudiu Chira la șefia filialei

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Raul Ambruș, cel care a câștigat alegerile cu scandal din 3 iulie din PNL Timișoara, și care a fost suspendat de Comisia de Arbitraj a PNL Timiș, a anunțat în această seară că îl va susține pe deputatul Claudiu Chira la funcția de președinte al filialei municipale. Mai mult, Ambruș a mai anunțat că va fi mâine prezent alături de toată organizația PNL Timișoara pentru a-l susține le Claudiu Chira.

Îl susțin pe Claudiu Chira pentru funcția de președinte al PNL Timișoara. Alin Nica m-a eliminat de pe buletinul de vot

Dragi colegi liberali,

La alegerile de mâine îl voi susține pe Claudiu Chira pentru a fi viitorul președinte al PNL Timișoara.

Comisia de Arbitraj Județeană a PNL Timiș, condusă de Andrei Zorilă și controlată de Alin Nica și Dănuț Groza, a decis, în urmă cu câteva zile, că suspendările din partid sunt statutare, chiar dacă există o decizie de la nivel național că pe perioada alegerilor suspendările sunt interzise.

Alin Nica și gașca sa au mers mai departe și nu au luat în seamă nicio prevedere a forurilor superioare și au făcut publică decizia județeană abia în această seară, pentru a crea haos și dezbinare în partid.

Ca urmare, Comisia de Organizare a alegerilor din 31 iulie, controlată de cei doi, mi-a respins candidatura și astfel și-au văzut împlinit visul de a-mi bloca dreptul de a vota și de a fi ales.

Curtea de Arbitraj națională nu a spus nimic despre contestațiile pe care le-am depus. În schimb, conducerea județeană interimară a mințit trimițând un comunicat mincinos către mass-media în care susține că decizia menținerii suspendării a fost luată de Curtea de Arbitraj de la București.

După cum vedeți, abuzurile nu se opresc nici în seara de dinaintea alegerilor și nici repetatele apeluri și decizii de la nivel național nu au efect asupra conducerii PNL Timis!

Mergem înainte! Claudiu Chira președinte! Ne vedem mâine la alegeri! Voi fi acolo, împreună cu toată organizația PNL Timișoara, pentru a susține candidatura lui Claudiu Chira!

Împreună suntem PNL Timișoara!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Raul Ambruș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *