Alianța Liberalilor și Democraților Timiș a depus joi, 27 octombrie, la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru Parlamentul României.
“Sunt alături de o echipă care îmbină tinerețea cu experiența celor care au mai făcut politică. Mă bucur că am reușit să întrunim o echipă care dă o alternativă timișorenilor față de ceea ce a fost până acum. Ne bazăm pe votul timișenilor. Candidații ALDE sunt din Timiș, buni gospodari ai acestui județ. Dorim să reprezentăm electoratul așa cum se cuvine. Ne dorim un scor cât mai mare, două mandate de deputat și unul de senator”, a spus președintele ALDE Timis, Marian Cucșa.
La rândul său, senatorul de Timiș, Petru Ehegartner speră ca partidul să convingă electoratul: “Eu sper să convingem electoratul. Ce dorim contează mai puțin. Contează în măsura în care ne vom motiva și mobiliza pentru a convinge electoratul. Timișorenii vor aprecia componența liberală, care să fie o reprezentare care are legatură cu electoratul din Timișoara”.
Candidații ALDE Timiș pentru Senat sunt: Petru Ehegartner, Ion Davițoiu, Iosif Groza, Mihaela Nagy, Florian Creț și Marius Ionescu. La Camera Deputaților sunt: Marian Cucșa, Traian Stancu, Nistor Geană, Nicolae Istrat, Lidia Laction, Vasile Pop, Vraja Andreea, Marius Giurisici, Șerban Roșu, Alin Gubandru, Laura Chindriș, Dorel Bogluț și Silviu Andrișan.