Fostul ministru al Energiei, Toma Petcu s-a retras din funcție, iar ALDE a nominalizat un timișorean să ocupe această funcție. Este vorba despre profesorul universitar Anton Anton, deputat ALDE și fost ministru al Educației, în 2008, în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
“Mă bucur că ALDE susține timișoreni profesioniști pe domenii importante de răspundere guvernamentală. Îl cunosc pe domnul Anton Anton de la începutul mandatului de parlamentar și îl susțin cu toată încrederea. Sunt convins că va reprezenta cu cinste Timișul și pe toți românii”, spune deputatul ALDE de Timiș, Marian Cucșa.
” Sunt onorat de susținerea colegilor din ALDE pentru a ocupa această funcție extrem de important pentru toți românii. Voi depune toate eforturile pentru a face cinste Timișoarei, orașul unde m-am născut și unde m-am format ca om, dar voi face tot ce ține de mine pentru ca toți românii să beneficieze de rezultatele muncii mele”, spune Anton Anton.
Născut pe 22 decembrie 1949, Anton Anton este fiul lui Ioan M. Anton, fost rector al Institutului Politehnic din Timișoara.
Noul ministru al Energiei a absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, facultatea de Mecanică, a fost bursier Fullbright-Hayes al Universității Johns Hopkins din Baltimore, iar în 1986 a obținut titlul de doctor la Institutul de Construcții București, cu teza „Cercetări asupra mişcării de translaţie a ferofluidelor în absenţa şi în prezenţa unui câmp magnetic exterior”.
Are șapte cărți publicate din care una a fost premiată de Academia Română cu premiul Anghel Saligny în 2002.