Adolescent umilit, lăsat fără telefon și bani de șase băieți și două fete, în iunie, la Timișoara. Tinerii reținuți abia acum

Adolescent umilit, lăsat fără telefon și bani de șase băieți și două fete, în iunie, la Timișoara. Tinerii reținuți abia acum

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut șase tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată.

Mai exact, în 4 iunie, polițiștii din Timișoara, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în proximitatea bulevardului Antenei mai multe persoane necunoscute ar fi agresat fizic un minor, fiind supus unor acțiuni care aduc atingere demnității umane.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care au demarat verificările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului. Astfel, în baza materialului probator administrat în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 4 iunie 2024, în intervalul orar 19:00 – 20:00, cei 8 tineri, ar fi atras un tânăr în vârstă de 17 ani într-o clădire dezafectată situată pe un teren viran din proximitatea bulevardului Antenei din municipiul Timișoara, unde l-ar fi supus unor tratamente degradante, fiind agresat fizic. Totodată, profitând de starea de temere creată asupra minorului, i-ar fi sustras telefonul mobil și banii din portofel. În urma verificărilor efectuate, au fost identificați, 8 tineri, 6 băieți și 2 fete, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, bănuiți de comiterea faptei“, a transmis IPJ Timiș.

Fața de 6 dintre cei bănuiți, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, marți, 17 septembrie, instanța dispunând plasarea a doi dintre aceștia sub măsura arestului la domiciliu, iar astăzi ceilalți patru să fie prezentați în fața magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în stare de libertate și față de cele două tinere, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *