Admitere 2019. Facultatea de Litere și Teologie din cadrul UVT a organizat o nouă sesiune de examene

Admitere 2019. Facultatea de Litere și Teologie din cadrul UVT a organizat o nouă sesiune de examene

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat, marți, 23 iulie, o nouă sesiune de admitere la ciclul de studii universitare de licență (specializarea Teologie ortodoxă pastorală) și de master (programul de studii: „Religie, cultură, societate”) pentru anul universitar 2019-2020.

Potrivit hotărârii biroului senatului UVT privind repartizarea cifrei de școlarizare la ciclul universitar de licență, specializarea Teologie ortodoxă pastorală beneficiază de 15 locuri bugetate.

În acest an, la examenul de admitere pentru cursurile de licenţă s-au înscris 25 de candidaţi, iar pentru cele de master 17 candidaţi.

La admiterea pentru licenţă, probele au constat într-un text grilă de verificare a cunoştinţelor teologico-dogmatice, un interviu vocațional-duhovnicesc, precum și în verificarea aptitudinilor muzicale.

Comisia de examinare a fost formată din părinții profesori de la Catedra de Teologie. Din partea Centrului eparhial a participat părintele Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie este una dintre facultăţile fondatoare ale Universităţii timişorene, ea regăsindu-se deopotrivă în Decretul Regal nr. 660 din 30 decembrie 1944 (prin domeniile Litere şi Teologie) şi în Hotărîrea Consiliului de Miniştri 999 din 27 septembrie, 1962. La 25 martie 1993, în temeiul Convenţiei nr. 2669, încheiată între Arhiepiscopia Timişoarei şi rectoratul Universităţii de Vest, a luat fiinţă Catedra de teologie ortodoxă.

Gh. M.