Adio, parcare supraterană în spatele magazinului Bega. Anunțul primarului Robu

Adio, parcare supraterană în spatele magazinului Bega. Anunțul primarului Robu

- in Actualitate, Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Speranțele Primăriei Timișoara de a realiza o parcare supraterană, cu peste 500 de locuri, în spatele magazinului Bega nu se vor materializa prea curând. Primarul Nicolae Robu a anunțat vineri, 5  iulie, că procesul municipalității cu frații Cristescu, cărora Guvernul le-a atribuit acel teren în urmă cu câțiva ani, va fi reluat de la zero. O decizie în acest sens a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție în urmă cu câteva zile.

În 2013, 2014 am vrut să realizăm acolo o parcare multinivel, supraterană, cu patru sau cinci etaje, cu cel puțin 500 de locuri. Ne-am trezit că terenul este atribuit de către Guvernul PSD condus de Victor Ponta către Bega Group, componenta turism. Noi am intentat proces, cerând anularea atribuirii acelei parcări către o societate privată și într-o primă instanță, la Curtea de Apel Timișoara am câștigat. În 2019 ne-am trezit încă în judecată, cu mai multe termene la Înalta Curte de Casație și Justiție. În această săptămână, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat. Din păcate, a dat rezoluția cea mai nefavorabilă pentru Timișoara, nu spun că este una incorectă. Așa cum s-a hotărât, vor mai trece ani până când se va putea întâmpla ceva acolo. Se reia procesul de la nivelul Curții de Apel, se rejudecă de la nivelul Curții de Apel”, a  spus primarul Nicolae Robu.

Edilul Timișoarei a mai precizat că “îl doare sufletul” pentru că municipalitatea nu a reușit să intre în posesia acelui teren pe care ar fi putut construi o mare parcare în zona centrală a orașului, capitol la care este deficitară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *