ADID Timiș: Cum colectăm corect deșeurile reciclabile în această perioadă?

ADID Timiș: Cum colectăm corect deșeurile reciclabile în această perioadă?

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș îndeamnă cetățenii județului să acorde o importanță deosebită asupra procesului de sortare a deșeurilor reciclabile pe perioada pandemiei.

Acum, mai mult ca niciodată, se impune colectarea separată şi sortarea deşeurilor reciclabile (ambalaje din hartie, carton, plastic şi metal) de cele reziduale.

Este obligatoriu ca deşeurile reciclabile să fie sortate, bine curăţate şi strivite, pliate sau rupte înainte de a fi depozitate în pubela sau sacul galben (în lipsa sacului galben, acestea se pot depozita în orice alt sac din plastic). Sacii vor fi în mod obligatoriu legați.

Șerveţelele, batistele, măștile și mănușile utilizate se vor depozita în pubela neagră. Acestea NU se vor depozita împreună cu deşeurile reciclabile (în pubela galbenă/sacul galben). Acestea nu sunt deşeuri reciclabile și nu pot fi sortate, tocmai pentru că ar putea fi contaminate.