ADID monitorizează firmele care adună gunoiul din județul Timiș

ADID monitorizează firmele care adună gunoiul din județul Timiș

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş monitorizează modul în care operatorii desemnaţi câştigători ai licitaţiilor îşi îndeplinesc sarcinile prevăzute pentru perioada de mobilizare şi participă, de asemenea, pe teren, la încheirea contractelor individuale dintre operatori şi cetăţeni.

În această perioadă de mobilizare, pe lângă alte activităţi, operatorii semnează contracte individuale cu cetăţenii, cu instituţiile publice şi cu societăţile comerciale. Totodată, în aecastă perioadă vor fi distribuite de către operatori şi echipamentele necesare pentru colectarea deşeurilor (pubele şi saci pentru deşeuri reciclabile)”, transmit reprezentanții ADID Timiș.

În urma licitaţiei organizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş, Retim Ecologic Service SA şi-a adjudecat Zona 0 – Ghizela şi Zona 1 – Timişoara, iar Asocierea Brai-Cata SRL – Libro Events SRL a fost desemnată câştigătoare pe Zona 2 – Jimbolia şi Zona 3 – Deta.