Joi 17 noiembrie, va avea loc cea de-a doua ediție a manifestării sportive “Știu că pot”, organizată de Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş pentru a marca Ziua Universală a Drepturilor Copilului.
Acțiunea este destinată copiilor cu dizabilități din centre de ocrotire și din comunitate, va începe de la ora 10.00 și va fi găzduită de Sala Constantin Jude (fosta Sala Olimpia) din Timișoara. Competiția se adresează copiilor cu dizabilități intelectuale cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani și cu IQ < 70. În competiție s-au înscris 131 de copii, de la școli speciale, centre rezidențiale și de zi din județul Timiș și din alte județe, din comunitate, dar și din Ungaria.
Participanții vor fi împărțiți în două categorii, în funcție de vârsta lor: între 6 și 10 ani, respectiv între 11 și 18 ani. Probele la care s-au înscris sunt următoarele: atletism – alergare; fotbal / dribling printre jaloane cu șut la poartă; baschet cu aruncare la coș; aruncare la țintă; bătăi ale mingilor pe paletă. Fiecare participant s-a putut înscrie la maxim 2 probe, în funcție de abilitățile sale. “Evenimentul este organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Primăriei Municipiului Timișoara și al Facultății de Educație Fizică și Sport Timișoara. Adunarea Generală a ONU a recomandat (în 1954, rezoluţia 836(IX)) ca toate ţările să sărbătorească o Zi Universală a Copiilor, care sa fie marcată ca Zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii din toată lumea şi ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii. Data de 20 noiembrie marchează ziua în care Adunarea Generală a adoptat Declaraţia Drepturilor Copiilor (în 1959) şi Convenţia Drepturilor Copiilor (în 1989)”, a informat DGASPC Timiș.
Gh. M.