Accident provocat de o șoferiță într-o intersecție din Dumbrăvița. O mașină a fost proiectată într-un stâlp de iluminat public

Accident provocat de o șoferiță într-o intersecție din Dumbrăvița. O mașină a fost proiectată într-un stâlp de iluminat public

- in Eveniment, Locale, Stiri
0
Foto: arhivă

Accident de circulație, marți dimineața, într-o intersecție din Dumbrăvița. Două mașini s-au ciocnit violent, una dintre ele fiind proiectată într-un stâlp de iluminat. Șoferița care a provocat accidentul a ajuns la spital.

Conform polițiștilor, o femeie de 41 de ani a condus o mașină pe str. Țarcului dinspre str. Tudor Vladimirescu înspre str. Simfoniei, iar la intersecția cu str. Iza, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în depășire regulamentară din aceeași direcție de mers, condus de un bărbat de 32 de ani, autoturismul acestuia fiind proiectat într-un stâlp de iluminat public.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 41 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *