Accident grav pe o șosea din Timiș. Un copil a fost preluat cu elicopterul SMURD

Accident grav pe o șosea din Timiș. Un copil a fost preluat cu elicopterul SMURD

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Accident grav de circulație, în această după amiază, pe DN 68 A. Un tir și un autoturism în care se aflau șase persoane, din care patru copii, s-au ciocnit în comuna Curtea.

La locul locul accidentului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere și o autosanitară S.M.U.R.D din cadrul Stației de Pompieri Făget. La fața locului s-au mai deplasat o ambulanță S.A.J. cu asistent de la Făget și o ambulanță S.A.J. cu medic de la Lugoj, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj s-a deplasat autospeciala de transport personal și victime multiple A.T.P.V.M. De asemenea, a fost alertat și s-a deplasat la locul evenimentului și elicopterul SMURD Arad.

În urma recunoașterii efectuate la locul accidentului, s-a constatat că șoferul tirului nu necesita îngrijiri medicale, iar conducătorul autoturismului prezenta fractură deschisă la membrul superior, iar unul dintre copii, în vârstă de 13 ani, prezenta politraumatisme, fiind în stare de inconștiență. Copilul de 13 ani a fost preluat de către elicopterul SMURD și transportat la spital. Ceilalți 3 minori, împreună cu mama lor, au fost transportați la spital cu autospeciala de transport personal și victime multiple. Șoferul autoturismului fiind preluat de către o ambulanță S.A.J.”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *