Accident de circulație, joi după-amiază, pe centura de sud. Trei mașini s-au ciocnit, iar un a ajuns la spital.
Conform polițiștilor, un tânăr de 23 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre DN 59, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 33 de ani, care circula regulamentar în fața sa. În urma impactului, mașina condusă de bărbatul de 33 de ani a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani.
“Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.