Academia Română Timişoara a donat Dicţionarul Limbii Române către Mitropolia Banatului

Academia Română Timişoara a donat Dicţionarul Limbii Române către Mitropolia Banatului

- in Locale, Social, Stiri
0

În Aula Magna a Academiei Române Timișoara, a avut loc ceremonia de donare de carte din partea Editurii Academiei Române a Dicționarului Limbii Române către Mitropolia Banatului și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina. Evenimentul a avut loc în cadrul Simpozionului internațional dedicat scriitorului bănățean Sorin Titel, cu prilejul Zilelor Academice timișene.

Acesta a reunit numeroși academicieni, oameni de cultură, artiști și scriitori timișoreni. De aemenea, a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, însoțit de consilieri de la Centrul eparhial. În cuvântul adresat cu prilejul primirii celor 19 volume ale Dicționarului limbii române, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit reprezentanților Academiei Române pentru donație, subliniind totodată colaborarea deosebită  și rodnică de-a lungul timpului pe  tărâm cultural și nu numai a celor două instituții respectiv, Mitropolia Banatului și filiala din Timișoara a Academiei Române. “Academia Română a făcut o donație deosebită bibliotecii noastre mitropolitane, prin dăruirea acestor 19 volume ale Dicționarului limbii române. Acesta va fi pus la dispoziția preoților din cuprinsul eparhiei noastre și a studenților de la Facultatea de Teologie de aici din Timișoara. Cu acest prilej, i-am asigurat pe reprezentanții Academiei Române că limba română va rămâne până la sfârșitul veacurilor în bisericile noastre; noi românii, ne vom ruga și vom grăi cu Dumnezeu numai în limba română, acesta va fi răspunsul, respectul și recunoștința față de cei care ne-au dăruit astăzi acest minunat tezaur al graiului nostru românesc”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *