ABAB Timișoara face inspecții comune româno-sârbe în Spaţiul Hidrografic Banat

ABAB Timișoara face inspecții comune româno-sârbe în Spaţiul Hidrografic Banat

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Verificări de toamnă comune româno-sârbe în Spaţiul Hidrografic Banat. Înaceastă au loc verificările de toamnă a obiectivelor de interes comun româno-sârbe, pentru apărarea împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe teritoriul românesc.

Aceste verificări se realizează în conformitate cu art. 28 al Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă. Verificările au drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate în zona comună de interes şi vizează cursurile de apă: Caraş, Vicinic, Bârzava, Timiş, Bega Veche.

“Sunt examinate digurile de apărare de pe cursul Bârzavei de la podul din localitatea Partoş până la frontiera de stat, digul de apărare mal stâng al cursului de apă Timiş de la Acumularea Gad până la frontiera de stat, digul de apărare mal drept al cursului de apă Timiş de la localitatea Rudna până la frontiera de stat, digurile de apărare de pe cursul de apă Bega Veche din localitatea Cenei până la frontiera de stat, staţia de pompare Cenei şi toate construcţiile hidrotehnice aflate pe cursul de apă Vicinic dar şi întreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă vizate. Fiecare vizită în teritoriu urmăreşte acelaşi scop comun, şi anume siguranţa lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor”, a declarat Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

Delegaţia română întruneşte experţi din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat şi din cele două Sisteme de Gospodărire a Apelor Timiş şi Caraş-Severin.

În baza „Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor. ȚDocumentul vorbeşte despre colaborarea bilaterală în domeniul gospodăririi apelor şi stabileşte sarcinile şi obligaţiile părţilor în domenii precum: apărarea împotriva inundaţiilor, urmărirea calităţii apelor de frontieră, schimbul de informaţii meteorologice, hidrologice şi avertizări cu privire la fenomenele periculoase şi poluări accidentale, aprecierea tehnică a proiectelor pentru realizarea lucrărior comune sau de interes comun, precum şi urmărirea funcţionalităţii lucrărilor hidrotehniceȚ, a informat Sorina Neaga, purtător de cuvânt ABAB Timișoara.
Gh. M.