ABA Banat cere primăriilor să curețe râurile de deșeuri

ABA Banat cere primăriilor să curețe râurile de deșeuri

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Datorită fluctuațiilor regimului termic și celui hidrologic din ultimele două săptămâni în spațiul hidrografic Banat, în care cursurile de apă au înregistrat creșteri de debite și niveluri, apa a antrenat și deșeuri provenite din depozite neautorizate.

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) Timișoara este împotriva insolenței și nepăsării cetățenilor care creează depozite necontrolate de deșeuri și atenționează autoritățile locale să ia măsuri, să verifice și să intervină pentru îndepărtarea mizeriilor de pe maluri, pentru a evita antrenarea acestora în cursul de apă și obturarea secțiunilor de scurgere. ABA Banat a intervenit prin sistemul hidrotehnic Lugoj la igienizarea a 900 metri mal drept a râului Timiș, în intravilanul orașului Lugoj, între podul de beton și pasarela Leucuța. Au fost colectate de pe malul Timișului deșeuri menajere, pet-uri, sticle, însumând 2 tone de gunoaie.

Subliniem faptul că ABA Banat a realizat această activitate pentru a veni în sprijinul primăriei municipiului Lugoj și a cetățenilor acestuia, dând cel mai bun exemplu că doar prin eforturile noastre comune putem asigura curățenia cursurilor de apă și ne putem bucura de o priveliște frumoasă. Invităm lugojenii să ni se alăture ori de câte ori e necesar”, a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

ABA Banat nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor de pe maluri și din cursurile de apă, ci întreținerea albiilor și a malurilor acestora. Conform legislației în vigoare (Ordonanța nr.21/2002 și Legea nr. 515/2002, art. 8) această obligație revine autorităților publice locale, care sunt direct responsabile cu gestionarea regimului deșeurilor în arealul administrat. Serviciul de Inspecție Bazinală a Apei efectuează controale pentru verificarea salubrizării cursurilor de apă încă de la începutul anului. Consiliului Local Luncavița (județul Caraș-Severin) i s-a impus ca măsură salubrizarea zonei cu deșeuri menajere dispersate, găsită în apropierea cursului de apă Luncavița.

De asemenea, a fost efectuat un control în golful Orșova, pe un teren proprietate privată, în urma unei sesizări referitoare la depozitarea de material de umplutură în zona de protecție a râului Cerna, unde a fost aplicată o sancțiune contravențională sub formă de avertisment și s-a impus ca măsură îndepărtarea materialului depus în zona de protecției a râului Cerna. Aceste acțiuni de verificare la UAT-uri (consilii locale) vor fi continuate și lunile următoare, în baza ordinului prefectului și cu reprezentanții altor instituții cu atribuții de control, cum sunt Garda Națională de Mediu, Garda Forestieră, ISU Banat și ISU Semenic”, a informat ABA Banat, luni 10 februarie 2020.
Gh. M.