A început Vinvest, la CRAF Timișoara

A început Vinvest, la CRAF Timișoara

- in Locale, Social, Stiri
0

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST 2019 a fost deschisă oficial, vineri 19 aprilie, la ora 11.00, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara și va fi una specială pentru iubitorii de vin.

Cei care vor călca pragul Salonului se vor bucura de peste 250 de sortimente de vin, printre care unele în premieră la Timișoara: vinuri biologice, vinuri spumante ce conțin particule de aur, vinuri vechi de mai bine de 6 decenii – sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

La deschiderea oficială au fost participat autoritățile locale și județene, dar și invitați speciali din Serbia și consulii generali ai Perului și ai Serbiei.

VINVEST 2019 are loc în perioada 19-21 aprilie la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

Anul acesta, VINVEST își va consolida puternic eticheta de Salon Internațional prin invitați speciali din sectoarele vin, cultură și turism. Producători din orașele Elefsina (Grecia) și Novi Sad (Serbia)- desemnate Capitale Europene ale Culturii alături de Timișoara, în 2021- își vor expune bogăția vitivinicolă și culturală la Timișoara, alături de alți parteneri cu tradiție ai VINVEST, din Serbia, Franța, Italia, Spania, Grecia sau Republica Moldova.

 De asemenea, turismul vitivinicol grecesc este adus în fața vizitatorilor de președintele Asociației de Afaceri din Insula Ammouliani, Nikitas Martigakis, prin pachete turistice ce spun povești încântătoare despre tărâmuri de vis și vinuri autentic grecești.

Componenta educațională VINVEST va fi prezentă cu informații prețioase sub forma unor simpozione și prezentări. “Bogăția sectorului vitivinicol și gastronomic regional, național și internațional”, “Vinuri noi și vinuri vechi”, “Vinul și sănătatea” vor fi dezbătute de specialiști titrați în domeniu- prof.dr. Ioan Nămoloșanu și prof.dr. Arina Antoce- și accesibile tuturor celor interesați. De asemenea, nu vor lipsi manifestări din zona gastronomică, artelor, sau literaturii.

Ca în fiecare an, reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, precum importatorii și distribuitorii de vin, sau producătorii și distribuitori de utilaje, sunt așteptați să își prezinte ofertele pe parcursul celor trei zile de Salon.

Ediția a XVI-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția 100 de parteneri și colaboratori și vor fi degustate 250 de vinuri.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *