A început vaccinarea antigripală în județul Timiș

A început vaccinarea antigripală în județul Timiș

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0
Physician prepares a vaccine

Zeci de mii de persoane din județul Timiș vor fi vaccinate antigripal și în această iarnă. Direcția de Sănătate Publică Timiș a informat că a solicitat, pe baza solicitărilor primite de la medicii de familie din județ, aproape 31.000 de doze de vaccin gripal. Însă Ministerul Sănătății a repartizat județului nostru un număr de 21.860 de doze, care vor fi administrate persoanelor considerate la risc.

Deocamdată, Ministerul Sănătății a trimis în teritoriu, în luna septembrie, prima tranșă de vaccin gripal, respectiv 730 doze, care a fost repartizată și administrată în totalitate personalului medical din serviciile la risc: UPU, Ambulanță, ATI și neonatologie. De asemenea, la mijlocul acestei luni, a ajuns și cea de-a doua tranșă de vaccinuri, respectiv 7.280 de doze, care vor fi repartizate medicilor de familie.

Conform DSP Timiș, dozele următoare de vaccin vor fi livrate eșalonat. Astfel, a treia tranșă va fi livrată până în 10 noiembrie, respectiv 7.290 de doze, iar ultima tranșă, până la 30 noiembrie. Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie, unităților medicale și persoanelor rezidente în sistem instituționalizat.

Până în prezent, nu au fost raportate cazuri de gripă în județul Timiș.