O nouă fabrică la Timișoara, în care se vor realiza baterii pentru mașini electrice

O nouă fabrică la Timișoara, în care se vor realiza baterii pentru mașini electrice

- in Actualitate, Economie, Locale, Stiri
0

Vor fi create noi locuri de muncă la Timișoara, în viitorul apropiat. Asta după ce va fi finalizată o nouă fabrică, la care au început lucrările joi. Șantierul noii clădiri a fost inaugurat în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene.

Noua fabrică va fi realizată de către compania Draxlmaier Group și va avea o suprafață cu peste 20.000 de metri pătrați pentru producție și birouri. În noua clădire se vor produce componente electronice și vor fi asamblate sisteme de baterii de înaltă tensiune pentru automobile hibrid și electrice.

Potrivit reprezentanților companiei germane, valoarea investiției în clădiri și echipamente de producție în această primă fază se ridică la 40 de milioane de euro.

Acesta este un pas mare în transformarea digitală și în viitorul Draxlmaier Timișoara. În următorii câțiva ani, Draxlmaier Group va investi peste 200 de milioane de euro în fabrica din Timișoara. Vom crea peste 1.000 de locuri de muncă suplimentare pentru angajați specializați și calificați și vom extinde capacitatea fabricii etapizat, în mai multe faze de dezvoltare”, a spus Stefan Brandl, CEO și Vice Chairman Draxlmaier Group.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *