A doua zi de protest la Spitalul Județean din Timișoara

A doua zi de protest la Spitalul Județean din Timișoara

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

Angajații Spitalului Județean Timișoara pentru a protesta împotriva deciziei de schimbare din funcție a managerului Marius Craina. Oamenii au ieșit în fața unității sanitare pentru a doua zi. În locul lui Craina urmează să vină la conducerea spitalului Raul Pătrașcu, un tânăr cercetător ce s-a înscris în primăvară în PNL.

În rugăm pe domnul ministru să îi lase conducătorul pe care îl avem, pe domnul Marius Craina care și-a făcut treaba, să-l lase în continuare să managerieze pentru că a făcut foarte multe pentru spital. Nu trebuie să fie pe bază politică. Dacă omul își face treaba, trebuie să meargă în continuare. Sau îi dăm în cap că nu e penelist sau alte partide? Nu mi se pare corect. Noi nu am venit să scandăm împotriva noului director. Noi vrem să-l ținem pe cel care a fost până acum director”, transmit angajații spitalului.