Angajații Agenției pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii continuă protestul și miercuri. Oamenii cer salarizarea la nivelul instituțiilor subordonate Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului și acordarea de sporuri.
“Prin acest demers, ne dorim să promovăm o politică salarială echitabilă și să subliniem importanța recunoașterii contribuției semnificative a angajaților în procesul de administrare și gestionare a fondurilor publice“, au transmis protestatarii.
Revendicările vizează:
1. Salarizarea la nivelul aparatului central.
2. Includerea in concediul de odihna a sporurilor și indemnizațiilor acordate conform legii.
3. Acordarea sporului privind complexitatea muncii.
4. Acordarea sporului privind confidenţialitatea.