A avut zile! O tânără din Timișoara care a vrut să se sinucidă, salvată de polițiști în ultimul moment

A avut zile! O tânără din Timișoara care a vrut să se sinucidă, salvată de polițiști în ultimul moment

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
1

O tânără din Timișoara care a plecat de acasă cu scopul de a se sinucide a fost salvată în ultimul moment de către polițiștii din Caraș.

IPJ Caraș-Severin anunță că oamenii legii din Oțelu Roșu au fost anunțați de reprezentanții autorităților locale din comuna Zăvoi cu privire la faptul că o tânără staționa cu mașina, vineri dimineața, pe un drum ce face legătura între Poiana Mărului și Muntele Mic.

Încercând să stea de vorbă cu aceasta, colegii noștri și-au dat seama că ceva este în neregulă cu tânăra, care petrecuse toată noaptea în acel loc, în frig, după ce rămăsese fără baterie la mașină. Până la sosirea unui echipaj medical, polițiștii au făcut rost de o pătură cu care au acoperit-o pe tânăra ce nu se putea mișca și părea să fi intrat în șoc hipotermic. După ce i-au verificat identitatea au stabilit că familia tinerei de 33 de ani sesizase că aceasta a plecat de la domiciliul din Timișoara miercuri, fără acte și telefon mobil, lăsând un bilet prin care îi anunța despre plecare și de atunci nu mai știau nimic de ea. În plus, în mașină erau aruncate mai multe pachete de medicamente goale”, a informat IPJ Caraș-Severin.

În scurt timp, tânăra a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, iar acum este în grija medicilor, în afara oricărui pericol.

La aflarea veștii că a fost găsită, sora tinerei ne-a mulțumit printre lacrimi. La fel de recunoscători suntem și noi, pentru faptul că am reușit să venim în sprijinul unei persoane aflate într-un greu moment de răscruce al vieții, până să fie prea târziu”, a precizat Poliția Caraș.

1 Comment

  1. Proștii bârfesc instituția ….

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *