41 de proiecte, eligibile pentru bugetul participativ al Timișoarei

41 de proiecte, eligibile pentru bugetul participativ al Timișoarei

117 proiecte au fost depuse pentru ediția din acest an a campaniei de buget participativ „Timișoara decide”. Primăria anunță că dintre acestea au fost declarate eligibile doar 41.

Nouă dintre propunerile transmise au fuzionat, având tematică similară. 67 de proiecte nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate, fiind respinse. 117 propuneri au depus timișoreni în cadrul acestei sesiuni a campaniei de bugetare participativă. Zece proiecte dintre cele eligibile sunt dedicate zonelor Kuncz Polonă, Ronaț și Fratelia, alocarea bugetară specială pentru cartierele defavorizate fiind o noutate a programului de bugetare participativă”, a informat Primăria Timișoara.

Până la data de 31 mai pot fi depuse eventualele contestații, urmând ca, din 1 iunie, proiectele eligibile să intre în procesul de vot. Contestațiile pot fi transmise prin email, la adresa cartiere@primariatm.ro sau pot fi depuse fizic, la Camera 12, în atenția Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere.

Etapa de vot se va deschide în data de 1 iunie și se va desfășura până în 2 iulie. Se va putea vota online, iar cei care nu au acces la internet sau nu pot vota digital, vor primi suport în acest sens, în cadrul unor întâlniri în cartiere”, a transmis instituția.

Proiectele câștigătoare vor fi votate de timișoreni și implementate de primărie, în limita valorii totale de 4,2 milioane lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *