„35 de ani de libertate”! Două luni pline de evenimente, la Timișoara

„35 de ani de libertate”! Două luni pline de evenimente, la Timișoara

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Timp de două luni, în noiembrie și decembrie, la Timișoara vor fi organizate mai multe evenimente sub umbrela „35 de ani de libertate”. Acțiunile vor culmina cu comemorarea Revoluției din Decembrie 1989.

„Anul acesta, am strâns sub umbrela programului ”35 de ani de libertate” evenimentele organizate de instituții și organizații nu doar pentru săptămâna Revoluției. Întreg programul marchează o călătorie – națională și europeană – care a culminat cu 20 Decembrie 1989: Timișoara, oraș liber de comunism. Le mulțumesc tuturor celor care sunt parte a efortului din spatele acestui program pentru că se încăpățânează să nu uite și nu ne lasă nici pe noi să uităm”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Programul este centralizat pe site-ul https://35libertate.primariatm.ro/, de unde cei interesați pot afla detalii despre expozițiile, conferințele, piesele de teatru, concertele, tururile ghidate, filmele sau dezbaterile care au loc în Timișoara în această perioadă. Site-ul este actualizat periodic, în funcție de programarea următoarelor evenimente.

Cu acest program comemorăm și onorăm curajul și sacrificiul generației din 1989. Dar vrem mai mult decât atât. Scopul nostru este, pe de o parte, să ajungem la generațiile tinere care nu știu prea multe despre comunism și Revoluție. Pe de altă parte vrem să le reamintim generațiilor mai mature miza acelor zile și provocările prin care Europa trece acum. Libertatea și democrația nu ar trebui să fie luate ca acel ceva care vine de-a gata, dimineața la cafea. Ci trebuie apărate și protejate, zi de zi”, a explicat Dominic Fritz.

Seria de evenimente este deschisă de patru momente istorice cu o mare însemnătate: căderea Zidului Berlinului (9 noiembrie) și decesul lui Corneliu Coposu (11 noiembrie), revolta de la Brașov (15 noiembrie) și revolta de la Budapesta din 1956.

Vă reamintim că Primăria Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, are în derulare concursul de fotografie „Revoluționarul din familia mea”, dedicat elevilor din Timișoara și din localitățile periurbane. Fotografiile trimise vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar cele mai bune vor fi expuse și premiate. Regulamentul, calendarul concursului și criteriile de evaluare a proiectelor sunt publicate pe website-ul concursului: https://35libertate.primariatm.ro/concurs”, a informat Primăria Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *