31 mai, Ziua Rezervistului Militar. PPU-SL Timiș: ”Mulțumim celor care au fost în slujba țării!”

31 mai, Ziua Rezervistului Militar. PPU-SL Timiș: ”Mulțumim celor care au fost în slujba țării!”

- in Locale, Social, Stiri
0

Prin HGR nr 467/12.11.2010, România sărbătorește la 31 mai, Ziua Rezervistului Militar. Marcată prin evenimente și aniversări în spațiul public, ziua de azi, cu satisfacția unei vieți demne, de mare probitate morală și profesională, o dedicăm rezerviștilor militari.

Responsabili de apărarea ordinii și a liniștii publice, dar și de misiuni complexe, cu pericole de tot felul pentru apărarea vieții, sănătății, proprietății private și publice, rezerviștii sunt cei care cu zeci de ani în urmă și-au dovedit devotamentul față de țară, față de poporul român și utilitatea pe câmpul de luptă, demonstrând, prin sacrificiile făcute, o înaltă demnitate profesională. Gândurile noastre de aleasă prețuire și recunoștință se îndreaptă astăzi spre această categorie militară a rezerviștilor care, pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, nu de puține ori, a făcut sacrificiul suprem pentru țară.

Mulțumim celor care au fost în slujba țării, membrii Filialei Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) din Timiș, urează militarilor în rezervă, tuturor celor care au servit cu onoare și demnitate România, multă sănătate, viață lungă și să se bucure în continuare de aleasă prețuire din partea comunităților din care fac parte! La mulți ani tuturor militarilor în rezervă și retragere!“,  este mesajul PPU-SL Timiș.
Gh. M.