26 de grade Celsius la Timișoara, înainte de Paști

26 de grade Celsius la Timișoara, înainte de Paști

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri, Utile
0

Meteorologii vin cu vești bune. În vestul țării, chiar înainte de Paști, vremea se încălzește, astfel că vom avea parte de temperaturi de peste 20 de grade. La Timișoara, în weekend vom avea parte de vreme frumoasă, iar sâmbătă, termometrele vor arăta chiar și 26 de grade Celsius, la umbră. Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică, astăzi, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în Banat.

Vremea se va răci în primele zile de prognoză, astfel că maximele vor avea în medie 14 grade, iar minimele 4 grade. În intervalul 28 aprilie – 1 mai, regimul termic va marca o creștere treptată până va ajunge la valori caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor de 20…24 de grade, iar ale minimelor de 8…10 grade. După aceea temperaturile vor scădea ușor și se vor menține relativ constante pe parcursul celei de a doua săptămâni, astfel că, mediate regional, valorile diurne vor fi de 19…21 de grade, iar cele nocturne de 8…10 grade“, a informat ANM.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în aproape toate zilele, însă, cu precădere din 30 aprilie, vor fi fenomene specifice instabilității atmosferice, respectiv averse însoțite de descărcări electrice, în vestul țării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *