Sunt numeroase legendele Pomului de Crăciun, iar multe încă necunoscute de toată lumea. Una dintre ele spune că, încă de pe vremea druizilor, se împodobea un arbore cu frunze perene. Acesta era dedicat uneia dintre zeitățile druizilor care se oficia, din întâmplare, în apropierea zilei de Crăciun.
Mai târziu, creștinii au preluat această sărbătoare și i-au conferit sensuri și înțelesuri despre Dumnezeu. Pomul druizilor se numea Arborele Universului, iar în vârful lui se considera că se află cerul, în timp ce rădăcinile simbolizau infernul.
Sfântul Bonifacio, unul dintre primii misionari creștini, avea ca principală misiune să înlăture cu orice preț toate obiceiurile păgâne. Astfel că, acesta a tăiat Arborele Universului și a plantat în locul lui un pin, simbolul peren al dragostei pentru divinitate. Apoi, l-a împodobit cu mere și cu lumânări. Merele reprezentau ispita, iar lumânările lumina lui Hristos, care strălucește asupra lumii.
O altă legendă spune că popoarele germanice au combinat două obiceiuri care se practicau la acea vreme în diferite zone ale Europei. Este vorba despre Pomul din Paradis (un brad în care se atârnau mere) și despre o rama de formă piramidală, care avea o lumânare în vârf. Bradul era considerat a fi Pomul Cunoașterii din Grădina Paradisului, care amintește de nașterea lui Hristos, iar lumânarea reprezenta Lumina Lumii.
Însă, cea mai recentă legendă despre Pomul de Crăciun datează din secolul al XVI-lea. În Germania acelor vremuri, un copac a fost decorat în plină stradă. Iar acesta constituie un moment-cheie, deoarece marchează epoca în care tradiția împodobirii Pomului de Crăciun s-a propagat în toată lumea. În 1800, Finlanda a fost încă un popor care a adoptat tradiția Pomului de Crăciun, mai apoi au urmat pe rând Anglia și Statele Unite.
În credințele orientale copacul reprezintă drumul spre sacru și punctul de întâlnire între om și divinitate. Creștinismul, la rândul său, folosește arborii pentru a explica întruparea fiului lui Dumnezeu cu misiunea de a salva lumea.
Pomul de Crăciun este mai întâi asociat cu arborele vieții pe care Dumnezeu îl așezase în mijlocul Edenului și care dispare după ce Adam mușca din fructul oprit. Luminițele, fructele și celelalte ornamente semnifică avantajele și fericirea continuă de care beneficiau oamenii când trăiau în Rai, în comuniune perfectă cu Dumnezeu.
Steaua din vârful bradului de Crăciun reprezintă credința creștină și amintește de steaua din Betleem. La rândul lor, globurile sau fructele rotunde simbolizează ispitele sau darurile pe care Dumnezeu I le-a făcut omului.
Chiar și culorile ornamentelor au o semnificație. Albastrul reprezintă rugăciunile de împăcare cu Dumnezeu, argintiul este pentru a mulțumi, auriul pentru a lauda, iar roșul pentru cererile adresate divinității.
În vremea comunismului, românii împodobeau Pomul de Crăciun abia pe 31 decembrie. Fructele (mere,portocale), bomboanele și globurile din sticlă reprezentau principalele ornamente.
Totodată, se mai folosea hârtie colorată pentru steaua din vârful bradului sau pentru beteală.
În satele românești, obiceiul împodobirii pomilor exista încă de pe vremea strămoșilor daci. În acele timpuri, nunta sau moartea persoanelor tinere era marcată și de împodobirea unui brad. În cazul înmormântării, pomul împodobit întregea ritualul uniunii celui decedat cu natura.
Sursa foto: hunedoaralibera.ro
