100 de bicicliști la protestul inedit din centrul Timișoarei. Câți au fost amendați de polițiștii locali

100 de bicicliști la protestul inedit din centrul Timișoarei. Câți au fost amendați de polițiștii locali

- in Actualitate, Locale, Stiri
0
biciclist

Aproximativ 100 de bicicliști “răi” și-au dat întâlnire, în această după-amiază, în centrul Timișoarei, pentru a participa la un protest inedit. De data aceasta, iubitorii mersului pe două roți au luat decizia de a se aduna în număr cât mai mare și de a se plimba pe biciclete prin Piața Victoriei. Totul cu scopul de a fi amendați pe polițiștii locali, iar sancțiunile urmând să fie contestate în instanță.

Asta după ce s-a ajuns la concluzia că semnele de circulație privind interzicerea bicicletelor au fost plasate abuziv printr-o hotărâre a Comisiei de Circulație, care contrazice una a Consiliului Local Timișoara.

Potrivit organizatorilor, în jur de 100 de oameni au participat la acțiunea “Plimbare prin centrul istoric al Timișoarei pe biciclete”. “Bilanțul întâlnirii de azi: șase procese verbale, 246,5 ron și 1 usd donații pentru cheltuielile de judecată, zero incidente neplăcute. Am dori să reluăm plimbarea săptămâna viitoare pentru a mai aduna material pentru proces”, transmit inițiatorii acțiunii de protest pe Facebook.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *