10.000 de puieți vor fi plantați, la finalul săptămânii, în perdeaua forestieră din localitatea Iohanisfeld, comuna Otelec. ADID Timiș împreună cu CODRU Festival, dar și în parteneriat cu Primăria Comunei Otelec organizează, în perioada 4 – 5 noiembrie, o acțiune de plantare alături de artiști ai locului.
La doar jumătate de oră de mers cu mașina din Timișoara, prin pusta Banatului, înspre granița cu sârbii, ajungi în localitatea Iohanisfeld. Acțiune are loc sâmbătă și duminică, 4 și 5 noiembrie, interval orar 10.00-18.00. Timișenii vor fi întâmpinați de producători locali cu bucate gustoase și se vor organiza ateliere meșteșugărești, land art, foc de tabară și alte activități interactive.
“ADID Timiș continuă seria de plantări de copaci, dar și activitățile conexe de informare și educare în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător prin absolut toate mijloacele pe care le avem la îndemână. Ne bucurăm că putem fi parteneri cu organizatorii Codru Festival care de-a lungul timpului au facut lucruri fantastice în ceea ce privește mediul. Copacii înfrumusețează peisajul, dar și propria noastră viață, de aceea subliniem prin astfel de acțiuni importanța lor“, spune Lorenzo Barabas, director general ADID Timiș.
Participarea este gratuită, iar ustensilele necesare plantării sunt asigurate de organizatori.
Prin această activitate se propune întoarcerea la natură, protejarea și conservarea mediului înconjurător, dar și un exemplu de bune practici într-o zonă afectată în urmă cu mulți ani de inundații catastrofale.