Ideea reprezentanților Primăriei Timișoara de a introduce transportul școlar special pare să fie una bună. Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei, a anunțat miercuri, 3 aprilie, că în mai puțin trei luni de la lansare, în luna ianuarie, peste 10.000 de elevi au beneficiat de acest tip de transport pentru a ajunge la școlile aflate în centrul Timișoarei.
“Transportul școlar special înseamnă siguranță pentru copii, mai puțin trafic la orele de vârf, reducerea poluării prin utilizarea mai scăzută a transportului individual auto“, a preciza viceprimarul Dan Diaconu.
În acest moment, sunt disponibile opt linii pentru transportul școlar special cu minibuzele, urmând să fie lansate altele noi în perioada următoare.