1.000 de firme vor primi ajutoare pentru salariile absolvenţilor

1.000 de firme vor primi ajutoare pentru salariile absolvenţilor

- in Locale
0
aurel-mihut
Aurel Mihuț:
Conform programului  lansat în vară de guvern, statul vrea să creeze 6500 de locuri de muncă şi să  deconteze timp de un an de la bugetul public, printr-un program finanţat cu 40 de milioane de euro din fonduri europene, salariile absolvenţilor de liceu sau de facultate care sunt angajaţi până în martie anul viitor. Astfel, 1.000 de firme vor primi ajutoare pentru salariile absolvenţilor, a căror valoare maximă este de 900 lei/luna pentru  un angajat cu studii medii si 1.300 lei/luna pentru unul cu studii superioare. Numarul maxim de posturi care vor face obiectul subvenţionării, este de 3 locuri de muncă nou create pentru microintreprinderi; 7 locuri de muncă nou create pentru intreprinderile mijlocii; 15 locuri de muncă nou create pentru pentru intreprinderile medii.
Condiţia este ca aceşti noi angajaţi să fie absolvenţi din 2014 de liceu sau de facultate, iar firma să păstreze timp de doi ani posturile înfiinţate pentru ei. Statul plăteşte, sau mai bine zis decontează, salariile doar în primul an.  
Pornind de la zicala nu tot ce zboară se mănâncă, programul este privit cu scepticism de angajatori şi tinerii absolvenţi, din următoarele considerente: patronii se plâng că, angajaţii  plătiti de stat sunt lipsiţi de experienţă şi ca atare ineficienţi, iar tinerii spun că le este teamă să nu fie daţi afară după un an de zile, iar în locul lor să fie angajaţi oamenii cu experienţă. Opinia specialiştilor este aceea  că, firmele mici ar prefera ca statul să taie din taxe în loc să ofere subvenţii.
Este o măsură care trebuie să fie susţinută de alte măsuri fiscale. Una peste alta, OK!.Dar ce facem cu tinerii absolvenţi din anii anteriori?, ai cui sunt?
Ce facem cu cei care deja au depăşit vârsta tinerilor absolvenţi, au şi studii medii şi superioare si experienţă şi nu mai au un loc de muncă? Poate da cineva un răspuns?
 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *