Zeci de angajati ai Filarmonicii Banatul, in greva generala

Zeci de angajati ai Filarmonicii Banatul, in greva generala

- in Administratie, Cultura, Locale, Slider, Stiri
0

Scandal de proporții la Filarmonica Banatul. După ce săptămâna trecută au organizat o grevă de avertisment, în această seară aproximativ 50 de angajați ai instituției timișorene au intrat în grevă generală. Prin urmare, concertul simfonic care ar fi trebuit să aibă loc la Filarmonica Banatul, cu ocazia deschiderii noii stagiuni, a fost anulat.

Astăzi, 5 octombrie, deschidem o nouă stagiune a Filarmonicii Banatul Timișoara, cu o tristețe în suflet. Deși pe scenă se află un număr de colegi din orchestră și cor, nu putem, cel puțin azi să avem un concert simfonic demn de o deschidere de stagiune. Din 191 de angajați ai filarmonicii, o treime (62 persoane) au hotărât să declanșeze greva. Astfel, 42 de colegi din orchestră, nouă colegi din cor și cinci din personal auxiliar și administrativ sunt în grevă, dar și 15 colegi în concediu medical, (probabil răpuși de această gripă tomnatică), ne-au făcut să luăm decizia schimbării programului. Nedorind să improvizăm un concert ad hoc, nereprezentativ pentru noi, am hotărât împreună cu primăria să vă oferim un extraordinar recital al solistului nostru din această seară, Ștefan Horvath, concert maestru al Orchestrei din Bassel-Elveția, acompaniat la pian de solistul filarmonicii nostre, Dragoș Mihăilescu”, a scris, pe Facebook, Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Cei aproximativ 60 de angajați ai filarmonicii care au intrat în grevă generală sunt nemulțumiți de atitudinea pe care o are directorul Ioan Gârboni, astfel că au întrerupt negocierile cu privire la încheierea contractului colectiv de  muncă.

Primarul Nicolae Robu a amenințat vineri, 5 octombrie, că va lua măsuri radicale, astfel încât conflictul din cadrul instituției timișorene să fie înlăturat.

Se va face liniște acolo, vă spun eu, dacă pleacă și unii și alții, indiferent câți, dar se va face liniște. Noi nu putem continua cu o astfel de atmosferă într-o instituție culturală atât de importantă a orașului. Nu stăm nici în muzicienii respectivi și nici în directorul respectiv. Există pe planetă suficienți. Dacă directorul ar fi refuzat să negocieze contractul colectiv de muncă, atunci erau îndreptățiți la acest protest. Dar dacă directorul a spus că după ce își rezolvă problemele de sănătate reia negocierile, atunci eu consider că au procedat incorect. Până la urmă, dacă este nevoie, vom recurge la soluții radicale, în limitele legii, față de fiecare. Consider că au vinovății și unii și ceilalți. Sunt încăpățânări care nu-și au sensul. Și dacă ar exista mai mult respect pentru spectatori, că un artist, mai ales unul din domeniul muzicii, nu se manifestă în camera surdă de unul singur, are nevoie de spectatori. Dacă ar exista mai mult respect, nu ar exista astfel de lucruri. Din păcate, nu cred că toți trăiesc arta așa cum trebuie trăită, cred că pentru unii este sursa de venit, nu o trăire”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *