Unde oprește Aquatim apa în următoarea perioadă

Unde oprește Aquatim apa în următoarea perioadă

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Aquatim anunță următoarele lucrări de igienizare a rețelelor cu un amestec de apă și aer sub presiune pentru localitățile Giarmata și Izvin. Acest procedeu necesită întreruperea alimentării cu apă după următorul program: în Giarmata, în perioada 23 – 31 octombrie, zilnic între orele 9 – 16, în Izvin, în perioada 22 octombrie – 12 noiembrie, zilnic între orele 9 – 16.

Menționăm că igienizarea rețelelor de distribuție a apei face parte din programul de mentenanță preventivă și urmărește asigurarea calității apei distribuite consumatorilor”, transmit reprezentanții Aquatim.

De asemenea, va fi întreruptă furnizarea apei în Deta, luni 22 octombrie, între orele 9 și 15, pentru spălarea și igienizarea rețelei de distribuție a apei.

Spălarea rețelelor de distribuție face parte din programul de mentenanță preventivă al societății Aquatim și urmărește asigurarea calității apei distribuite consumatorilor. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, se arată în comunicatul Aquatim.

Gh. M.