Un avion cu 182 de pasageri la bord a aterizat de urgenta la Timisoara. Ce s-a intamplat

Un avion cu 182 de pasageri la bord a aterizat de urgenta la Timisoara. Ce s-a intamplat

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0

Un avion în care se aflau 182 de persoane a fost nevoit să aterizeze de urgență la Timișoara, în această noapte. Este vorba de o cursă operată de compania Ryanair, care zbura de la Londra la Salonic.

Potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara, aeroportul din Salonic a fost închis din cauza ninsorii puternice.

Cei 182 de pasageri au fost debarcați în aerogară, primind asistență din partea reprezentanților companiei aeriene. Deoarece condițiile meteo de pe aeroportul de destinație nu se îmbunătățeau, reprezentanții companiei le-au oferit varianta de a pleca cu autocarele spre Grecia. Peste 100 pasageri au plecat cu autocarele, însă 71 de persoane au refuzat și au rămas în aerogară, în zona sosiri externe, protestând față de această situație.

Compania aeriană grecească Aegean va trimite astăzi o cursă specială la Timișoara pentru a prelua pasagerii rămași. Zborul este estimat să sosească în jurul orei 14.00, astfel încât pasagerii nu vor mai fi cazați la hotel, ei vor rămâne în aeroport (în Salonul Oficial) până la sosirea cursei care îi va transporta la destinație.