Traian Stancu, vicepreşedinte CJ Timiş: „Doresc să mă acuze lumea peste un an că mi-am tras pistă de canotaj pe Lacul Surduc!”

Traian Stancu, vicepreşedinte CJ Timiş: „Doresc să mă acuze lumea peste un an că mi-am tras pistă de canotaj pe Lacul Surduc!”

- in Administratie, Interviu, Locale, Slider, Stiri
1

După trei mandate de consilier judeţean, Traian Stancu (ALDE), Titi cum îl cunosc apropiaţii, a ajuns vicepreşedinte CJT şi unele dintre proiectele sale par acum mai aproape de realizare. O pistă de canotaj pe Lacul Surduc a fost unul dintre proiectele majore susţinute de consilierul judeţean Stancu. Glumind acum, actualul vicepreşedinte de judeţ susţine că s-ar bucura ca lumea să-l acuze din nou pe nedrept. Ca şi în cazul descărcării de pe autostradă de la Traian Vuia… Atunci s-a speculat că Traian Stancu ar fi insistat pentru descărcare pentru a ajunge mai repede la cabana sa de la Lacul Surduc… Cât a pierdut salarial de când este vicepreşedinte la CJT? Ce a reuşit să facă în tot acest timp? Când vom avea pistă de canotaj pe Lacul Surduc? Cât i s-a schimbat viaţa în ultimul timp sau ce se mai întâmplă cu deponeul de la Ghizela?, Traian Stancu a povestit despre acestea şi nu numai într-o discuţie liberă cu www.banatulmeu.ro .

 

Sunteţi de şase luni vicepreşedinte la CJT. Vi s-a schimbat viaţa?

Da, viaţa mea a devenit mult mai activă şi pot să spun mult mai interesantă.

Aţi câştigat sau aţi pierdut din punct de vedere financiar în ultimele şase luni de pe urma noului loc de muncă?

Din punct de vedere financiar, având în vedere că a trebuit să mă retrag de la fostul loc de muncă şi de la alte comisii în care eram activ şi primeam anumite sume de bani am pierdut în totat suma de aproximativ 800 de lei lunar.

Ce aţi reuşit să faceţi de când sunteţi vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Timiş?      

Am reuşit să impun un mod de lucru de finalizarea a proiectelor de hotărâri pentru că am descoperit, din noua postură, că mentalitatea de lucru în CJT nu este cea pe care şi-ar dori-o un consilier judeţean. Degeaba un consilier votează în plen anumite chestiuni, pentru că, apoi, datorită unor chestiuni obiective sau subiective ele nu se pun în practică. Avem proiecte de hotărâre nepuse în practică din diverse motive şi cred că am reuşit să apropiem executivul de mentalitatea de a duce la împlinire aceste proiecte de hotărâri, mai avem însă de lucru.

Aţi candidat pe locul II pe lista pentru Camera Deputaţilor din partea ALDE. Ce aţi fi făcut dacă ajungeaţi în Parlament? Plecaţi la Bucureşti?

Ca să fiu sincer, partidul mi-a spus dinainte că şi dacă se va întâmpla să ajung la Bucureşti, trebuie să rămân la nivel local. Partidul are nevoie de mine aici.

Ce se va întâmpla cu ALDE Timiş. Când vor fi alegeri interne? Veţi candida pentru o funcţie?

Am înţeles că alegeri vor fi în 2017. Nu m-am gândit dacă voi candida. Este o decizie ce o vom lua în biroul judeţean şi cred că va fi o chestiune serios analizată, la nivelul de lucru de aici. Prima chestiune pe care trebuie să o facă ALDE este dezvoltarea partidului, punerea în aplicarea a ceea ce a promis oamenilor atât pe plan local cât şi naţional şi obligatoriu trebuie să creşetem în ceastă perioadă de guvernare PSD-ALDE.

Aţi negociat deja deconcentratele din Timiş?

Voi promova colegi foarte bine pregătiţi, cu istoric în spate, când aţi sosit pleca de la mine fostul inginer-şef de la Carpatair, avem oameni foarte bine pregătiţi. Vom vedea în  funcţie de negocierile cu PSD unde ne vom pune oameni. Nu îmi doresc acea mimare de directori. Indiferent ce coleg va dori acest lcuru nu îl voi susţine dacă nu va avea un plan şi nu va încerca să facă lucrurile să meargă mai bine. Negiocierile încep cu ministerele la Bucureşti, în funcţie de ministru de resort vom vedea şi cum putem acţiona. Vor rămâne evident şi actuali şefi de deconcentrate care şi-au făcut bine treaba.

Care a fost relaţia dumneavoastră cu preşedintele Sorin Grineanu?

Ştiţi că sunt un om de dreapta şi nu îmi place să laud stânga. Este o chestie pe care o am în sânge. Asta nu înseamnă că i-aş putea repoşa măcar ceva domnului Sorin Grindeanu. A fost de acord să luăm deciziile împreună. Şi au fost decizii bune. Cu aducerea în cadrul CJT a Direcţiei de Drumuri, care am şi văzut în desfăşurarea procesului de predare că existau unele chestiuni pentru care era necesar aducerea ei şi a altor instituţii din subordine, adică lipsa personalităţii juridice a lor. Nu era o chestie de speriat că aveau un grad mare de libertate, problema era că aveau libertate faţă de votul şi decizia consilierilor judeţeni. Consilierii judeţeni datorită pesonalităţii juridice a Direcţiei de Drumuri nu ştiau ce se întâmplă pe drumurile din judeţ. Nu ştiau lucrările ce se finanţează. S-a demonstrat că aducerea ei în CJT ca direcţie fără personalitate juridică a fost un lucru benefic.

Cum vă înţelegeţi cu vicepreşedintele Roxana Iliescu?

Am admirat-o mult pe Roxana după campania electorală datorită forţei ei de decizie. Am o relaţie bună, colegială. Cu toate că e mai tânără şi ar trebui să-şi dorească mai mult, nu am observat la ea tendinţa de a sări calul. Este o bună colegă şi am ajuns de comun acord la toate deciziile luate în Consiliul Judeţean Timiş.

Să trecem la familie. Vă mai suportă doamna  având în vedere că sunteţi mai mult plecat de acasă?

(râde) Ştiţi cum e.. la vârsta  mea dă bine să mai fiu şi bănuit. Ştiu că sunt sunt mut momente în care nu-i convine că stă mai mult singură, dar asta este situaţia, trebuie să înţeleagă.

Când eraţi doar consilier judeţean aţi susţinut puternic construirea unei piste de canotaj pe Lacul Surduc. Nu s-a realizat până la urmă mai nimic…

E mai greu să convingi oamenii să dezvolte infrastructura sportivă în detrimentul unor chetiuni neserioase. Vom vorbi la nesfâşit de dezvoltarea Lacului Surduc dacă nu se va face această pistă. Studiul de fezabilitate este făcut, există variante cu terenurile primări. Cred că în acest mandat vom avea această pistă de canotaj.

Ce v-a dezamăgit cel mai mult de când sunteţi vicepreşedinte de judeţ?

În mod special nu m-a dezamăgit nimic. Pot să zic că faptul că am pierdut financiar ca şi vicepreşedinte al CJT ar fi o dezamăgire. Totuşi consider că este un lucru pozitiv. Pentru că pe lângă dorinţa de a face ceva în acele mandate de consilier judeşean, acum fiind în executiv pot să încerc  mai bine să pun în mişcare mai multe lucruri.

Pot să spun însă că există loc de îmbunătăţiri în relaţia consilieri judeţeni-executi. Îmi doresc un consilier judeţean fie bine informat şi activ. Noi avem acele comisii unde există încă un minus din partea executivului în formarea consilierilor judeţeni. Sunt multe proiecte de hotărâre susţinute de oameni ce nu au legătură cu acel proiect de hotărâre. Nu sunt foarte bine informaţi. De accea după, în plenul CJT, apar tot felul de dispute, discuţii, întrebări şi răspunsuri nebenefice proiectului de hotărâre. Îmi doresc şedinţe de comisii foarte aprinse, cu întrebări şi multe lămuriri. În plen consilierii judeţeni trebuie să cunoască această problemă.

Aţi reuşit să rezolvaţi problema deponeului de la Ghizela?

Ar fi mai multe lucuri de spus. În primul rând nu consider câştigarea procesului împortriva RETIM o victorie. Mi-aş dori ca câştigarea acestui proces să fie o realizare a normalităţii în relaţia noastră cu RETIM. După câştigarea procesului cu RETIM acum suntem în faza de evaluare a depunerii documentelor de către firmele participante la licitaţie şi evaluarea lor. E un pas foarte bun. Sper să terminăm în câteva zile evaluarea acestor lucruri şi să vedem cine sau dacă cineva va contesta acest lucru. Mai există o problemă interesantă. Cine a mers pe autostradă a simţit că miroase deponeul de la Ghizelea. Sunt  şi reclamaţii de la cetăţenii din Belinţ în acest sens. Din ianuarie 2016 există un proiect de hotărâre votat de CJT care duce la mărirea staţiei de epurarea a levigatului de la CJT. Actuala nu face faţă şi s-a greşit  şi din proiectare şi din modul în care se colectează gunoiul. Am solicitat aparatului tehnic să facă acel caiet de sarcinci şi în primăvara lui 2017 să rezolvăm problema mirosului.

Există şanse ca primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu să treacă la ALDE?

Ca liberal vechi şi fost vicepreşedinte al PNL, terminându-se campania nu îmi doresc ca PNL să se autodistrugă. Au fost discuţii personale pe care nu vreau să le transmit. E limpede că voi sprijini consilierii judeţeni şi consiliile locale conduse de PNL. Le-am transmis asta când am ajuns vicepreşedinte la CJT. Îmi doresc în continuare să colaborez şi nu vreau să mă amestesc.

Este Viorel Coifan o soluţie bună pentru şefia interimară a PNL Timiş?

Cu toate că ziceam că nu mă amestesc, alegerea lui Coifan ca preşedinte interimar este o soluţie foarte bună. Este un vechi liberal şi aveau nevoie de un om echilibrat ca să îi aducă la relaitate.

Despre PSD…

PSD este un partid pe val. Toate partdidele sunt concurente între el. Mi-aş dori ca PSD să rămână pe val să-şi îndeplinească programul de guvernare împreună cu noi.

Aveţi doi primari ALDE. Rămân în partid sau sunt deja cu gândul în alte părţi?

Sunt convins că vor rămâne în ALDE. L-am sprijinit şi îl voi sprijini în continuare pe prietenul meu de la Traian Vuia şi îmi doresc ca localitatea să se dezvolte foarte mult, să punem în valoare muzeul şi să atragem acolo investitiori care să poată crea locuri de muncă pentru oamenii din zonă. Ei acolo au acea descărcare pe autostradă, despre care pe vremuri presa scria că consilierul judeţean Traian Stancu şi-a tras descărcare pe autostradă ca să se ducă la cabana lui. Îi rog pe cei ce au scris să-şi menţină această acuzaţie. Este o bucurie a oamenilor din acea zonă: Traian Vuia, Mănăştiur, Dumbrava se bucură de acea descărcare şi mă încântă că am insistat foarte mult pentru acea descărcare. La fel cum doresc să mă acuze lumea peste un an că mi-am tras pistă de canotaj pe Lacul Surduc.