Tânăr care mergea pe o trotinetă electrică, pe trotuar, lovit de o mașină care ieșea din parcarea unui supermarket, la Giroc. Șoferul era drogat

Tânăr care mergea pe o trotinetă electrică, pe trotuar, lovit de o mașină care ieșea din parcarea unui supermarket, la Giroc. Șoferul era drogat

- in Eveniment, Locale, Stiri
0
Foto: arhivă

Accident sâmbătă după-amiază, în parcarea unui magazin din Giroc. Un șofer drogat a lovit un băiat care mergea pe trotineta electrică pe trotuar.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe strada Timișoarei din localitatea Giroc. Un bărbat, în timp ce ar fi intenționat să părăsească cu autoturismul parcarea unui supermarket, ar fi surprins și lovit un băiat de 17 ani, care se deplasa pe o trotinetă electrică pe trotuar.

După producerea evenimentului, șoferul ar fi vorbit cu tânărul accidentat și amândoi au părăsit locul accidentului. Ulterior, în scurt timp, băiatul a revenit la locul accidentului și a sesizat cele întâmplate.

Tânărul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. La sosirea echipajelor de poliție conducătorul autoturismului nu se mai afla la locul producerii accidentului. La scurt timp, polițiștii au identificat și conducătorul autoturismului, respectiv un tânăr în vârstă de 26 de ani. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“, spun reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului, vătămarea corporală din culpă, precum și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *