Surprize, surprize printre vecinii primarului Robu. Invazie de buburuze în Zona Soarelui din Timișoara

Surprize, surprize printre vecinii primarului Robu. Invazie de buburuze în Zona Soarelui din Timișoara

- in Locale, Recomandari, Social
0

Mii de buburuze au intrat în casele timișorenilor ce locuiesc în Zona Soarelui. Gărgărițele au format adevărate cuiburi la colțurile camerelor, dar în special în băile din cartierul unde locuiește primarul Timișoarei. Localnicii sunt surprinși, pentru că niciodată nu au mai pățit așa ceva. Cu toate acestea nimeni nu își face griji.

Directorul Direcției Agricole Timiș, Doru Petanec explică că invazia de insecte nu este un semn rău. Din contră.

„Chiar nu este nimic rău în asta. Buburuzele sunt emblema ecologiei. Când e vreme umedă cu soare e favorabil pentru afide (păduchi de plante, insecte dăunătoare), diferite specii (buburuza mănâncă afide şi în acest fel vine în ajutorul agricultorilor şi al plantelor – curăţă frunzele de aceşti păduchi). Populaţia de buburuze a crescut foarte mult pentru că a găsit condiţii specifice de toamnă. Acum ele îşi caută culcuşul pentru iernare, se retrag la iernare mai târziu pentru că temperaturile ajung şi la 20 de grade la prânz. Până acum  nu s-a observat pentru că au fost populaţii mai mici, iar vremea s-a răcit treptat. De aceea este aglomeraţia asta de buburuze, au început să apară temperaturi scăzute şi îşi caută culcuş. Ele sunt folositoare – distrug populaţia de păduchi de frunză, de afide. Ele nu aduc niciun rău. Când scade temeperatura, noaptea, ele îşi caută loc de iernare, negăsind margini de păduri, dacă găsesc un geam deschis şi e căldură se retrag acolo. Ele, săracele, se pregătesc de iernare”, a declarat Doru Petanec, directorul Direcţiei Judeţene Agricole Timiş.

În ultimul timp, populaţia de buburuze a crescut foarte mult în România, în special din cauza vremii schimbătoare şi a temperaturilor destul de ridicate din această perioadă.

buburuze 3

buburuze

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *