O dublă lansare de carte, volumele Graffiti cu Țuțea. Eseu despre nesemnificativ, autor Daniel Vighi și Lecturi parțiale. Librăria de nișă, autor Viorel Marineasa va avea loc la Editura Universității de Vest din Timișoara, miercuri 10 decembrie de la ora 18.
Graffiti cu Ţuţea este, după cum sugerează şi subtitlul („eseu despre nesemnificativ”), o apologie a lucrului şi a faptului aparent lipsite de importanţă, continuând proiectul căruia Daniel Vighi îi rămâne fidel: tratarea temelor „mari” – de la Istorie la literatură – din perspectiva marginalităţii, a banalului, a cotidianului. Textul, altfel blindat de un bun aparat bibliografic şi critic, nu cade în ariditatea lucrărilor academice.
Viorel Marineasa a publicat romane (Litera albă, În pasaj), proză scurtă (Unelte, arme, instrumente, Dicasterial, O cedare în anii ’20, Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchişti – coautor Daniel Vighi, Înainte şi după (războiul rece), studii și cursuri despre Nichifor Crainic și Nae Ionescu, eseuri (Despre Banat, în registru normal), literatură-document (Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan – coautor Daniel Vighi, Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje, coautor împreună cu Daniel Vighi, Valentin Sămînţă). Vor vorbi Adriana Babeți, Ana Pușcașu, Radu Pavel Gheo.