Școala de Vară Umanistă, un obiectiv ambițios al Mariei Grapini

Școala de Vară Umanistă, un obiectiv ambițios al Mariei Grapini

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, organizează, în perioada 25-27 august, la Buziaș, Școala de Vară Umanistă, for de discuții și dezbateri, pe teme de actualitate politică, economică și socială, cu participare din toată țara.

Vor veni la Buziaș profesori universitari din Timișoara și București, specialiști în economie, administrație sau fonduri europene, reprezentanți ai diverselor organizații civice, experți, pentru a lua cuvântul în cadrul sesiunilor de comunicări consistente, organizate timp de trei zile.

Lista invitaților Mariei Grapini este deschisă de prof. univ. dr. Dumitru Miron, de la Academia de Studii Economice București, care va vorbi despre „Dimensiunea economică a principalelor teorii și doctrine politice. Principalele valențe ale filozofiei umaniste”, urmat de  prof.dr. Marian Mocanu – decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi Universitatea Politehnica Timișoara, care va prezenta, aplicat, o temă interesantă: „Cum poți să lucrezi eficient într-o echipă”. La rându-i, ing. dipl. Bălan Teodor, președintele Consiliului Director al Asociației Europene a Profesioniștilor din Securitatea Privată, le va vorbi celor prezenți despre „Informația și securitatea personală”, iar ing. Ioan Arjoca, expert în Fonduri Europene, va oferi detalii despre modul în care știm sau nu să folosim oportunitățile momentului, într-un domeniu cheie al dezvoltării României. La Buziaș va veni și prof.dr. scriitor Florian Copcea, care va conferenția  pe tema “Considerațiuni privind limba dacă”. Nici tradițiile nu vor fi uitate de pe agenda școlii de vară, astfel că prof. Lucreția Ianculescu va vorbi, în felu-i unic și atrăgător, despre rolul acestora în cultura românească. Întâlnirile din cele trei zile vor fi moderate de către europarlamentarul Maria Grapini.

Școala de Vară Umanistă este o platformă de discuții extrem de interesante, cu lectori care stăpânesc foarte bine domeniile în care activează și care vor oferi informații de actualitate participanților. Vor fi numeroși tineri, din organizațiile umaniste de tineret, care au ce învăța din experiența acestei școli de vară, femei, din structurile noastre județene și naționale, prieteni ai umaniștilor din întreaga regiune. Suntem un partid care se ghidează după principii corecte și de bun simț: oricine, oricând, are și poate învăța lucruri noi, dinspre oameni care și-au dedicat viața studiului, cercetării societății în care trăim. Toți cei interesați sunt bineveniți la Hotel Phoenix din Buziaș, unde se va desfășura Școala de Vară Umanistă!”, a declarat mentorul acesteia și președintele PPUsl, Maria Grapini

Gh.M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *