Salonul Industriei Ușoare, ediția de iarnă, gata de start

Salonul Industriei Ușoare, ediția de iarnă, gata de start

- in Locale, Social, Stiri
0

Salonul Industriei Ușoare, gata de start. Ultima expoziție cu vânzare, dar și cea mai mare din an își deschide porțile miercuri, 14 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

Miercuri își deschide porțile cea de-a șasea ediție a Salonului Industriei Ușoare, o expoziție mult așteptată de public. Vor participa peste 60 de firme din întreaga țară care vor expune spre vânzare o gama diversificată de produse dedicate sezonului. Avem niște firme noi care ne vor expune cojoace, haine de piele, îmbrăcăminte pentru copii, marochinărie. Așteptăm publicul în număr larg să își achiziționeze hainele de sezon, iar prețurile sunt acceptabile pentru toate categoriile”, spune Aura Culea, organizatorul evenimentului.

Timp de cinci zile, peste 60 de expozanți din întreaga țară, producători și comercianți, vor oferi publicului larg, la prețuri accesibile de producător, o gamă variată de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, articole pentru copii, marochinărie, confecții din piele și blană, lenjerie intimă și pijamale, lenjerie de pat, ciorapi, dar și accesorii, bijuterii și cosmetice.

În spațiul exterior al Centrului Regional de Afaceri va fi organizat un Târg cu produse tradiţionale, dulciuri de casă, articole de artizanat, miere de albine și produse apicole, condimente, lavandă, produse naturiste, articole de sezon, alimentație publică.

Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă, orele 10 – 20 și duminică între orele10 – 18. Intrarea este liberă.