România, reprezentată în Cipru în finala internațională ClimateLauchPad

România, reprezentată în Cipru în finala internațională ClimateLauchPad

Cele mai bune idei inovative vor reprezenta România în finala ClimateLaunchPad, ce se desfășoară săptămâna viitoate în Cipru. După desemnarea câștigătorilor în competiția de idei, organizată și găzduită de CCIA Timiș în data 22 august, în calitatea acesteia de unic partener oficial în România al Programului ClimateKIC, cele trei echipe câștigătoare vor reprezenta România la finala internațională care are loc la Limassol, Cipru, în perioada 17–18 octombrie.

Juriul a selectat cele trei echipe câştigătoare ale României: Locul I – Teodor Vintilă cu SWEET CIRCULAR REFINERY, Locul II – Voicu Stănese cu PLANTONICA şi Locul III – Răzvan Andrei Vasiu cu BIOSHADE.

Echipa câştigătoare este a Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara și este formată din studenţi şi cadre didactice. “Este vorba despre un proces de biorafinare a plantelor și al zaharurilor, astfel încât planta este considerată cea mai verde și ecologică baterie care acumulează energie solară și apoi, prin biorafinărie, energia este transformată în diferite produse bio și produse biochimice, purtători de energie care pot fi folosiți în diferite sectoare, cum este în principal domeniul energiei regenerabile prin biocombustibil. Partea originală este că vorbim de un proces versatil, dependent de piață, adică dacă piața cere la un moment dat un produs, acest produs poate fi direcționat spre acel sector de piață”, spune Teodor Vintilă, câștigătorul marelui premiu național.

Premiul II – echipa PLANTONICA a realizat o grădină verticală cu tehnologie hidroponică ce poate fi monitorizată de la distanță. Sistemul este dotat cu un ecran care afișează date despre procesul de cultivare, mesaje, știri sau rețete culinare care pot fi personalizate de către utilizator. Premiul III – BIOSHADE este rezultatul unui mix între un perete verde și un sistem de protecție solară, destinat filtrării radiațiilor solare și creării unui ambient interior senzorial complex.

Misiunea competiției de idei inovative ClimateLaunchPad este aceea de a atrage potențialul de tehnologii inovative din Europa și de a crea oportunități pentru inovatori în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice. Scopul este accelerarea inovațiilor care conduc la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

România a intrat în competiţie cu 28 echipe, alături de altele aproape o mie dintr-un total de 35 ţări din întreaga lume. Câştigătorul va primi 10.000 de euro, locul II 5000 de euro iar locul III, 2500 euro, ca prime investiții în business-ul lor.