Polițiștii din Făget împreună cu lucrători din cadrul RAR, reprezentanți ai I.T.M. Timiș, ai D.S.V.S.A și ai Gărzii Forestiere, au desfășurat vineri, între orele 08:00- 12:00, o acțiune cu efective mărite în zona de competență, în vederea îmbunătățirii climatului de siguranță civică, creșterii vizibilității elementului polițienesc și diminuării riscului rutier, precum și pentru prevenirea activităților infracționale.
Astfel, au fost legitimate 290 de persoane, au fost controlate 176 de autovehicule și au fost efectuate 31 de testări cu aparatul etilotest. De asemenea, au fost controlați doi agenți de paza și au fost verificați 22 de operatori economici. Au fost lăsate 10 invitații de către reprezentanții I.T.M. Timiș.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 113 amenzi, în valoare totală de 69.445 de lei, dintre care 104 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate cinci sancțiuni pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, două sancțiuni privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și două sancțiuni privind Codul Fiscal. Polițiștii au reținut două permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare.
În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii au identificat doi bărbați care dețineau produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, aceștia fiind amendați cu suma de 40.000 de lei. Totodată, au fost ridicate 86 de pachete de țigări (1.720 de țigarete) în vederea continuării cercetărilor.
“De asemenea, a fost depistat un bărbat în timp ce oferea spre vânzare în piața agroalimentară din Făget mai multe obiecte vestimentare (șepci) susceptibile a fi contrafăcute, cu însemne și sigilii ale anumitor mărci. A fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de “punere în circulație a unor produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de articole vestimentare“, spun reprezentanții IPJ Timiș.
Foto: arhivă