Premieră spectacol – eveniment Maria de Buenos Aires

Premieră spectacol – eveniment Maria de Buenos Aires

- in Cultura, Locale, Social
0

Teatrul Naţional din Timişoara pune în scenă un spectacol ce nu trebuie ratat. Premiera spectacolului – eveniment Maria de Buenos Aires, pe muzica  lui Astor Piazzolla și textul lui Horacio Ferrer, are loc sâmbătă, de la ora 19, la Sala 2. Spectacolul se joacă cu casa închisă, dar spectatorii mai pot încă obține bilete pentru următoarele reprezentații,programate marți, 23 septembrie, respectiv duminică, 19 octombrie.

Teatrul Național din Timișoara are o dinamică aparte. Își permite „luxul” să jongleze cu clasici și să reinterepreteze propuneri artistice consacrate. Regizorul Ada Lupu știe că emoțiile pot schimba lumea și vrea să arate cum. „E un spectacol la care trebuie venit cu iubitul / iubita de mână. Ce poate fi mai frumos decât emoția? Este important să ne oferim ocazia de a cunoaște viața cu toate simțurile, de a ne emoționa, de a găsi într-o poveste acele lucruri carepot duce mai departe propria noastră poveste”, spune Ada Lupu. Montarea Adei Lupu spune povestea Mariei de Buenos Aires altfel: este pentru prima dată când opera lui Piazzollarenunță la tonurile tragediei și vorbește despre sensul pozitiv al existenței. Ada Lupu dă o interpretare nouă creației lui Piazzolla, o interpretare unică, luminoasă, făcând din acest spectacol un eveniment rar.

Orchestra  este amplasată în capul scenei. Este Nuevo Tango – grup căruia i se alătură și alți muzicieni de excepție. Prin urmare, îi putem vedea și asculta pe binecunoscutul Alin Stoianovici la acordeon (cel care semnează și direcția muzicală a spectacolului), alături de Roxana Yvonne Coșereanu (pian), Lucian Petrila (vioară), Ionuț Dorobanțu (chitară), Gianluca Vanzelli (flaut), Carmen Paulescu (vioară), Iuliana Ambăruș (violă), Andrei Șaramet (violoncel), Andrei Voica (vibrafon, xilofon), Csaba Santa (contrabas) și Radu Pieloiu (percuție). Publicul stă la mese albe de restaurant. Se servește vin aromat de Recaș și „Evian-ul” bănățean de la Perenna.

Actorii din Maria de Buneos Aires dansează tango pe scenă, și o fac încălțați în pantofi speciali, „acoperiți cu aur”. Designerul timişorean Dumitru Mihăică, proprietarul Mono Shoes, spune că „Pasul este începutul în fiecare dans de tango. Picioarele și privirea… desprind dansatorii de lumea din care au venit. În acordurile tăioase și dulci deopotrivă, povestea se rescrie. Podeaua e propria lor Argentină, orașul minții în care muzica are gust de iubire, fum și patimă”. Intensitatea acestui dans l-a inspirat pe designerul timișorean Dumitru Mihăică să creeze brand-ul My Tango Shoes by Mono, dedicat îndrăgostiților de tango.

O fashionistă are ce vedea dincolo de firul epic al poveștii: ținutele actorilor sunt semnate de un designer cunoscut, iar încălțămintea lor, așijderea. Stilistul Alina Lățan are studii de modă la Rick Owens Paris, a lucrat cu Inna, Smiley, Deepcentral, Kamelia, Vunk, și a colaborat cu reviste de profil în străinătate. Așa se face că întregul spectacol este o cascadă de culori vii care dau frâu liber imaginației. „Teatrul, în general, și în mod special colaborările cu Ada Lupu și echipa TNTm îmi oferă libertatea de a ma exprima artistic și de a crea, prin costume, lumi diferite cu un aer contemporan. Un bun produs teatral trebuie să fie la fel ca un produs vestimentar bun: adaugă frumusețe și calitate vieții noastre; el trebuie înțeles, apreciat și trebuie să vândă (să fie sold out)”, spune designerul.

 

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

maria de buenos aires 05_resize maria de buenos aires 04_resize maria de buenos aires

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *