Polițiștii de frontieră i-au stricat planurile: tânăr cu permis de conducere fals, prins la Cenad

Polițiștii de frontieră i-au stricat planurile: tânăr cu permis de conducere fals, prins la Cenad

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0

Polițiștii de frontieră au reușit să-i strice planurile unui tânâr în vârstă de 30 de ani, care se pregătea să iasă din țară prin vama Cenad. Marți, în jurul orei 17.00, bărbatul, aflat la volanul unei mașini marca Audi, înmatriculată în Franța, a prezentat la controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate și un permis de conducere italienesc.

Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control, de la o persoană necunoscută din Italia contra sumei de 150 de euro„, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.