Unul dintre cele mai de fițe cluburi din Timișoara, Heaven va găzdui ediția din acest an a Balului Bobocilor de la Universitatea de Vest. Evenimentul organizat de OSUT este destinat tuturor studenţilor UVT, indiferent de facultate sau program de studii. Invitați de onoare sunt însă studenții din anul 1.
Anul acesta balul va avea loc miercuri, 22 octombrie, la Heaven the Club. Tema balului este „Basmul românesc” și are ca scop evidențierea unor valori ce, din păcate, lipsesc din prim planul societăţii actuale, precum tradiția, folclorul autohton şi creația populară a românilor.
Cele 11 facultăți ale Universității de Vest din Timişoara vor fi reprezentate de 11 voinici din cele mai cunoscute povești, însoțiți bineînţeles de cele mai frumoase 11 domnițe. „Dorim să aducem în prim plan frumusețea folclorului autohton, a graiului specific poveștilor și nu în ultimul rând a portului tradițional. Sperăm ca acest bal sa fie un eveniment inedit, menit să instige studențimea către cea dintâi fațetă a culturii naționale”, susţin organizatorii.
La eveniment vor participa aproximativ 1.600 de tineri (studenţi de la toate universităţile timișorene, precum și elevi).