Mănăstirea Timişeni-Şag, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, îşi serbează hramul. Programul religios închinat ocrotitorului sfântului aşezământ va debuta, în seara, de miercuri 27 august, fiind aşteptaţi pelerini din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului.
Sărbătoarea hramului marchează, în acest an, împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea aşezământului monahal de la marginea localităţii Şag, judeţul Timiş, la iniţiativa şi la stăruinţa vrednicului de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu.
„Evenimentul duhovnicesc deosebit de important pe care Arhiepiscopia Timişoarei îl sărbătoreşte în aceste zile este acela al praznicului închinat Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care este şi patronul spiritual al Mănăstirii Timişeni-Şag. Astfel că, începând de joi seara, se va săvârşi Vecernia cu Litie, urmată de Taina Sfântului Maslu de la ora 21 şi apoi, de la miezul nopţii, Slujba Utreniei cu Sfânta Liturghie” a declarat Arhim Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei şi slujitor al sfintei mănăstiri.